Home » D:News » Studiu: Cât de mult au crescut comenzile de preparate culinare la pachet și cu livrare

Studiu: Cât de mult au crescut comenzile de preparate culinare la pachet și cu livrare

Studiu: Cât de mult au crescut comenzile de preparate culinare la pachet și cu livrare
Sursa foto: Unsplash
Publicat: 14.12.2020

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, comenzile de preparate culinare la pachet și cu livrare au crescut cu 14% în rândul consumatorilor care comandă cel puțin o dată pe lună, determinând restaurantele să-și reconfigureze rețelele, potrivit unui studiu Deloitte.

Studiul „The Restaurant of the Future Arrives Ahead of Schedule – Time to Get on Board” a fost efectuat în rândul clienților și managerilor de restaurante din SUA. Aproape două treimi (68%) dintre consumatori spun că își comandă mâncare cu livrare, 52% comandă la pachet, iar aproape jumătate (46%) dintre respondenți se așteaptă să-și mențină aceste obiceiuri și după sfârșitul pandemiei. Exponenții generației Millennials, cu vârste cuprinse între 23 și 39 de ani, plasează cele mai multe comenzi cu livrare (65%), în creștere cu 13% față de perioada anterioară pandemiei, iar 77% dintre exponenții Generației X, cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani, comandă mâncare la pachet, cu 20% mai mult decât în perioada înainte de COVID-19.

O taxă medie rezonabilă pentru transport

Studiul subliniază că accesibilitatea, care a fost întotdeauna un criteriu esențial în decizia consumatorilor de a frecventa un restaurant, continuă să fie un aspect important, 62% dintre respondenți afirmând că acesta este motivul principal pentru care aleg un restaurant. În contextul actual, conceptul de accesibilitate include, în accepțiunea consumatorilor, și costurile de transport, timpul de așteptare, adresele de unde pot prelua preparatele la pachet și modalitatea de interacțiune. În ceea ce privește costurile de livrare, respondenții consideră că o taxă medie rezonabilă pentru transport este de patru dolari. Legat de timpul de așteptare, 75% dintre respondenți consideră că 30 de minute sau mai puțin reprezintă un interval rezonabil și doar 20% consideră că este realist să aștepte până la 45 de minute pentru ca masa lor să fie preparată.

Tot mai mulți clienți preferă meniurile de familie

Deși sumele cheltuite de clienți la restaurante au scăzut cu peste 20% față de anul precedent, studiul evidențiază o nouă tendință de consum, și anume creșterea notei medii de plată, ceea ce indică faptul că tot mai mulți clienți preferă meniurile de familie sau care includ mai multe porții, informație utilă pentru restaurantele care vor să-și regândească oferta.

Consumatorii care sunt utilizatori de soluții tehnologice se așteaptă ca restaurantele pe care le frecventează să interacționeze cu ei în mediul digital și să le ofere opțiuni bazate pe tehnologii de ultimă generație, capabile să îi recunoască și să le rețină preferințele, conform concluziilor sondajului. Clienții din acest segment sunt dispuși să aloce resurse financiare suplimentare și să plătească în medie cu 14% mai mult pentru astfel de servicii. Șapte din zece respondenți preferă să comande cu livrare prin intermediul soluțiilor digitale, 57% dintre ei au instalată pe telefon o aplicație de livrare de mâncare, iar 48% urmăresc un cont de pe rețelele de socializare al unui restaurant sau al unui brand de produse alimentare, potrivit Mediafax.

Industria ospitalității din România a fost grav afectată

„Pandemia de COVID-19 a forțat închiderea unor afaceri, dar și identificarea ad-hoc a unor soluții inovatoare. Restaurantele au menținut interacțiunile cu clienții cu ajutorul ecosistemelor digitale – aplicații mobile, noi metode de plată, experiențe personalizate bazate pe comportamentul consumatorilor – și, în unele cazuri, chiar și-au regândit în întregime modelele de business. Industria ospitalității din România a fost grav afectată de criză și a pierdut deja câteva mii de angajați, dar unii jucători au reacționat rapid. Am văzut restaurante care s-au concentrat pe livrări și pe comenzi la pachet prin intermediul platformelor proprii sau al parteneriatelor cu platforme digitale de livrare, dar și pe noi linii de business, cum ar fi crearea de pachete semi-preparate sau de meniuri speciale pentru anumite ocazii”, a spus Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, și liderul industriei produselor de consum.

O altă tendință identificată de studiu este atenția sporită acordată siguranței, în contextul în care munca la distanță și evitarea locurilor aglomerate transformă obiceiurile oamenilor de a lua masa. Clienții se așteaptă ca restaurantele să ia măsuri de siguranță, dar să le și comunice în mod vizibil. Patru din cinci respondenți au spus că este mai probabil să aleagă un restaurant despre care știu ce măsuri a luat pentru a asigura curățenia, siguranța preparatelor și a oaspeților și că sunt dispuși să accepte prețuri cu 10% mai mari de la aceste restaurante.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție